O altă știre importantă în ce privește taxarea persoanelor fizice de la 1 ianuarie 2022: pensiile devin subiect de CASS.

Odată cu decizia de majorare a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2022, Guvernul a decis totodată și eliminarea exceptării de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile care depășesc valoarea de 4.000 lei pe lună.

Mai concret, prin aceeași ordonanță publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021 (OUG 130/2021) prin care au fost aduse numeroase modificări Codului Fiscal, autoritățile au eliminat din lege exceptarea pensiilor din baza contribuției de sănătate, introducând în același timp o prevedere conform căreia toate veniturile din pensii care depășesc valoarea lunară de 4.000 lei vor fi subiect de CASS (10%) pentru partea care depășește acest plafon.

Potrivit modificărilor aduse exceptării prevăzute inițial la articolul 154, alin. (1) litera h) din Codul Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2022, vor fi exceptate de la plata contribuției de sănătate doar “persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv“.

În același timp, prin aceeași ordonanță a fost introdusă o nouă prevedere, prin litera f2) de la alin. (1) al articolului 153 din Codul Fiscal, care stabilește Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, ca având calitatea de contribuabil/plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor din pensii.

Mai exact, acest lucru înseamnă că obligația de a calcula și a plăti contribuția de sănătate pentru veniturile din pensiile de stat va reveni Casei de Pensii, care este plătitorul de venit. Acest lucru se va întâmpla prin reținerea la sursă a contribuției datorate, în fiecare lună, de către CNPP.

De asemenea, în cazul pensiilor private, această obligație va reveni fondurilor de pensii plătitoare ale astfel de venituri.

Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se va realiza prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul, care este valoarea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

Resurse similare: Pensie din străinătate – cum se declară și care este tratamentul fiscal?

Toate resursele din categoria: Îndrumare fiscală

Author

Tax & Legal consultant since 2005.

Write A Comment