Un nou record înregistrat de Bitcoin sâmbătă, 13 martie, pe piețele de tranzacționare, care a atins valoarea de 60.790,56 USD.

Astfel, Bitcoin, cea mai valoaroasă monedă virtuală din lume la momentul actual, a atins un nou record. Valoarea maximă la care ajunsese inițial era de 58.354,14 dolari, valoare care fusese înregistrată în data de 21 februarie 2021.

Criptomoneda a înregistrat o creștere uriașă în ultima perioadă de la începutul anului 2021. Mai precis, din data de 4 ianuarie, când se tranzacționa la o valoare de 27.734 dolari, Bitcoin a crescut cu 119,2%, depășind mai multe praguri tehnice stabilite de analiști. De asemenea, moneda a înregistrat o creștere de aproximativ 570% în ultimele 12 luni.

În același timp, valoarea totală de piață (capitalizarea de piață) a Bitcoin a depășit săptămâna aceasta pentru a doua oară valoarea de 1 trilion de dolari americani. Această valoare fusese depășită pentru prima oară în data de 19 februarie.

Creșterea susținută din ultima perioadă este explicată de analiști prin mai mulți factori, dintre care cel mai important intrarea în piață a mai multor investitori instituționali, precum Tesla, care a achiziționat recent Bitcoin în valoare de aproximativ 1,5 miliarde USD. Achiziția este parte a planului Tesla de a accepta criptomoneda ca mijloc de plată din partea clienților.

De asemenea, pe fondul creșterii solicitărilor din partea clienților de a investi în Bitcoin, reprezentanții băncii americane Goldman Sachs au declarat săptămâna aceasta că explorează modalități de a servi acei clienți, dar respectând totodată reglementările aplicabile băncii. De curând, Goldman Sachs a relansat un serviciu de tranzacționare a criptomonedelor, împreună cu tranzacționarea de contracte futures pe Bitcoin și forward-uri ne-livrabile.


Articole similare:

Alte resurse:

Toate resursele din categoria: Afaceri și Economie

Write A Comment