Home » Îndrumare fiscală » Înregistrarea fiscală a nerezidenților în România – aspecte practice

Înregistrarea fiscală a nerezidenților în România – aspecte practice

Uneori, firmele sau persoanele fizice, deși nu sunt rezidente pe teritoriul României, au totuși obligația să se înregistreze fiscal. În esență, Codul de procedură fiscală îi include în sfera de acoperire a obligației de înregistrare fiscală pe acei nerezidenți implicați într-un raport juridic fiscal (în esență, vorbim de drepturile și obligațiile care se nasc dintr-o creanță fiscală – cum e obligația de plată a impozitului pe venit obținut în România, de pildă).

Cu alte cuvinte, dacă o firmă străină sau o persoană fizică nerezidentă e implicată în tranzacții care dau naștere unor obligații fiscale pe teritoriul României, înregistrarea fiscală a nerezidenților, în asemenea situații, devine obligatorie.

De ce fel de tranzacții discutăm? De pildă, de prestare de servicii, livrări de bunuri ori de investiții pe piața de capital. E important, însă, înainte de a prezenta o serie de aspecte practice legate de înregistrarea fiscală a nerezidenților, să clarificăm regulile principale care stau la baza unor asemenea tranzacții și unde se află. Pentru că necesitatea de înregistrare este doar un aspect al unor asemenea situații, iar regulile relevante ale acestei probleme pot fi găsite în Codul de procedură fiscală.

În același timp, însă, regulile substanțiale referitoare la impozitarea veniturilor nerezidenților (cine, pentru ce, cât datorează, etc.), de exemplu, pot fi găsite în Codul Fiscal, în cadrul Titlului al VI-lea. Chiar dacă, în cele ce urmează, vom discuta doar de aspecte legate de înregistrare, mai merită menționate câteva exemple de tranzacții ale nerezidenților ce dau naștere unor obligații fiscale. De pildă, următoarele venituri obținute pe teritoriul României:

  • dividende
  • dobânzi
  • redevențe
  • comisioane
  • venituri din prestarea de servicii pe teritoriul României
  • venituri din profesii independente, etc.

Aspecte practice legate de înregistrarea fiscală a nerezidenților

Atunci când vorbim de înregistrarea fiscală a nerezidenților, discutăm, de fapt, de:

  • atribuirea unui cod de identificare fiscală, de către autoritățile fiscale;
  • organizarea registrului contribuabililor/plătitorilor și
  • eliberarea certificatului de înregistrare fiscală.

1. Ce declarații trebuie depuse, unde și cum?

În ceea ce privește declarațiile care trebuie depuse de persoanele nerezidente care au obligația de înregistrare fiscală în România, acestea diferă după cum vorbim de firme sau de persoane fizice.

Dacă e vorba de firme fără sediu permanent în România, acestea au obligația de a depune formularul 015, „Declarație de înregistrare fisclală (…) pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”. Potrivit Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3725/2017, declarația trebuie completată „cu ocazia primei înregistrări fiscale”.

În ceea ce privește modalitatea de depunere a declarației, aceasta trebuie depusă, direct ori prin împuternicit/reprezentant legal/reprezentant fiscal sau de către plătitorul de venit, la registratura organului fiscal competent ori prin scrisoare recomandată, la poștă. De asemenea, declarația poate fi depusă și electronic.

Vorbeam mai sus de organul fiscal competent. În primul rând, pentru înregistrarea nerezidenților competența revine către Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, pentru următoarele tipuri de firme:

  • persoanele impozabile nestabilite în România care, potrivit titlului VII, “Taxa pe valoarea adăugată“, din Codul fiscal, au dreptul să se înregistreze direct în România;
  • contribuabilii nerezidenți care, conform regulamentelor comunitare, datorează în România contribuțiile către bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv pentru accidente de muncă și boli profesionale, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare contribuții sociale, pentru salariații lor care sunt supuși legislației de asigurări sociale din România și au dreptul, potrivit legii, să se înregistreze direct în România;
  • persoanele juridice nerezidente care datorează taxe potrivit legislației din domeniul jocurilor de noroc;
  • persoanele juridice nerezidente care au obligația de a plăti impozit pe profit sau care pot opta pentru regularizarea impozitului pe profit;
  • reprezentanțele persoanelor juridice străine, autorizate să funcționeze în România, potrivit legii, care au sediul în municipiul București.

În plus, mai sunt competente următoarele organe fiscale, în funcție de situația specifică:

  • cel în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale, în situația în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal în România;
  • cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului, pentru contribuabilii care au obligația sau optează să își desemneze, potrivit legii, un împuternicit, cu excepția contribuabililor nerezidenți care au obligația de a plăti impozit pe profit sau care pot opta pentru regularizarea impozitului pe profit;
  • administrația județeană a finanțelor publice în a cărei rază teritorială își au sediul reprezentanțele persoanelor juridice străine, autorizate să funcționeze în România;
  • organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit sau organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul plătitorului de venit în cazul plătitorilor de venit contribuabili mari și mijlocii, pentru contribuabilii care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reținut este final sau cu opțiune de regularizare;
  • organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrat reprezentantul fiscal, în situația în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de TVA în România prin reprezentant fiscal.

Pe de altă parte, s-ar putea ca o firmă nerezidentă să desfășoare activități în România, dar printr-un sediu permanent. În acest caz, potrivit Ordinului ANAF nr. 3140/2016, această entitate va depune Formularul 013, „Declarație de înregistrare fiscală (…) pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate prin unul sau mai multe sedii permanente”.

Pentru acest caz, trebuie reținute două aspecte importante:

  1. Ca în cazul precedent, declarația se completează cu ocazia primei înregistrări fiscale, aceasta fiind, de regulă, momentul declarării primului sediu permanent pe teritoriul României;
  2. Organul fiscal competent, în acest caz, este administrația fiscală în a cărei rază teritorială se află sediul permanent desemnat.

În ceea ce privește obligația de înregistrare a persoanelor fizice, discutăm, aici, de un formular diferit: formularul 030, „Declarație de înregistrare fiscală (…) pentru persoane fizice care nu dețin cod numeric personal”. În afară de faptul că discutăm de declarații diferite, ce am precizat mai sus, în privința firmelor fără sediu permanent, rămâne, de principiu, valabil și în acest caz.

Referitor la persoane fizice, mai puteți citi: Cum se obține un număr de identificare fiscală.

Deși mai sunt anumite diferențe în ceea ce privește organul fiscal competent, unde, pentru anumite tranzacții specifice, lucrurile stau diferit. De pildă, la persoane fizice există o precizare expresă referitoare la competența Administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți, din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, în ceea ce privește obținerea veniturilor din transferul titlurilor de valoare și din orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate. Nu că la firme nu ar avea loc asemenea tranzacții, dar ele sunt luate în calcul la stabilirea impozitului pe afacere.

Referitor la momentul în care trebuie depuse declarațiile de înregistrare, Codul de procedură fiscală stabilește că atât firmele, cât și persoanele fizice, dacă îndeplinesc condițiile de mai sus, se vor înregistra în 30 de zile de la data obținerii primului venit.

2. Sunt întotdeauna contribuabilii nerezidenți obligați să se înregistreze ei înșiși?

Nu chiar. Potrivit Codului de procedură fiscală, discutăm de trei situații în care acest lucru nu e, neapărat, necesar.

În primul rând, în cazul veniturilor cu privire la care există reguli de impunere la sursă, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face și la solicitarea plătitorului de venit rezident în România. De pildă, astfel de venituri sunt cele din jocuri de noroc, potrivit Codului fiscal. Ori veniturile din dividende.

În al doilea rând, există o serie de reguli speciale în Codul de procedură fiscală, potrivit cărora anumite entități au obligația de furnizare a unor informații autorităților fiscale, pentru înregistrarea nerezidenților. În primul rând, vorbim de Registrul Comerțului, când o persoană fizică:

  • solicită înregistrarea unei societăți la registrul comerțului;
  • cesionează părțile sociale ori acțiunile unei societăți;
  • numește noi reprezentanți legali sau cooptează noi asociați ori acționari, cu prilejul efectuării majorării de capital social.

În asemenea situații, Registrul Comerțului îi solicită Ministerului Finanțelor să le atribuie persoanelor fizice care au calitatea de fondator, asociat, acționar ori administrator în societățile vizate de acțiunile de mai sus numărul de identificare fiscală. În acest caz, Ministerul Finanțelor va înregistra fiscal persoana fizică nerezidentă.

La fel se întâmplă și când o persoană fizică nerezidentă ori o firmă nerezidentă își deschide un cont bancar la o bancă din România – ori închiriază o casetă de valori la banca respectivă. Practic, banca îi solicită organului fiscal central atribuirea numărului de înregistrare fiscală ori, după caz, a codului de înregistrare fiscală. În baza acelei solicitări și a datelor primite, Ministerul Finanțelor, printre altele, va înregistra fiscal persoana nerezidentă.


Alte resurse:

Lasă un comentariu