Marketing și SEO

Crearea unei pagini de Facebook – cel mai bun ghid în 8 pași

Pinterest LinkedIn Tumblr

Facebook este una dintre cele mai puternice platforme de socializare din lume. O mare parte dintre utilizatorii Facebook spun că principalul motiv al utilizării acestei platforme este urmărirea brand-urilor sau a afacerilor.

Facebook oferă organizațiilor sau companiilor modalități diverse de a se conecta cu publicul lor, de a-și promova și vinde produsele. Funcția Facebook Marketplace este o opțiune pentru a vinde articole și de a te face cunoscut pe plan local.

Cu milioane de conturi de afaceri pe Facebook se poate crea impresia unei concurențe mari, însă cu tactici și strategii de marketing potrivite, Facebook te poate ajuta să generezi noi venituri pentru afacerea ta.

Ce este o pagină de Facebook?

Este o pagină autonomă de pe rețeaua de socializare Facebook care îți permite să-ți  promovezi organizația sau afacerea pe una dintre cele mai mari platforme de socializare din lume. Așadar, conținutul de pe pagina ta trebuie să fie axat pe brandul tău și să fie profesionist. O pagină de Facebook include caracteristici pe care o pagină personală nu le are, cum ar fi butonul Află mai multe, Hartă, Îmi place.

De ce să-ți creezi o pagină de Facebook pentru afacerea ta?

Deoarece în acest fel ajuți oamenii să-ți găsească business-ul și să afle mai multe despre ceea ce oferi. Te ajută, de asemenea, la crearea unei comunități online. Unul dintre principalele avantaje este faptul că nu există un cost inițial pentru crearea unei  pagini de Facebook.

Pentru crearea unei pagini de Facebook profesioniste trebuie să ai în vedere mai multe aspecte importante: de la poza de profil, până la campanii de reclame Facebook, publicul țintă și planificarea media (tipuri de postări și când e timpul să postezi).

Iată cum să creezi o pagină de Facebook pentru a-ți spori vizibilitatea și veniturile:

1. Înscrie-te pe Facebook

Mai întâi, ca să poți creea o pagină de Facebook, trebuie să-ți faci un cont de Facebook, adică un profil cu numele și datele tale de identificare; dacă ai deja un cont, atunci poți crea pagina din profilul tău personal. În cazul acesta, poți sări peste acest prim pas.

Odată logat în contul tău de Facebook, mergi aici şi poţi începe crearea paginii. Selectează tipul de pagină pe care vrei să-l creezi. Aici, vei include câteva informații de bază (numele paginii, tipul de bussiness, scurtă descriere a organizației sau a afacerii tale, etc.).

2. Încarcă fotografia de profil și de copertă (cover photo)

Cu ajutorul acestora creezi o primă impresie vizuală despre organizația ta, de aceea e foarte important să fie calitative.  Ele vor fi principalele elemente vizuale ale paginii tale. Poți folosi logo-ul companiei ca imagine de profil dar poți alege și orice altă imagine reprezentativă ori sugestivă pentru afacerea și brandul tău.  Atenție însă la regulile de dimensionare aplicate de Facebook pentru a te asigura că fotografia nu va fi decupată și distorsionată.

Fotografia de copertă trebuie să fie interesantă din punct de vedere vizual și atrăgătoare.

După finalizarea acestor pași, pagina va fi publicată automat.

3. Explorează pagina și funcționalitățile de care ai nevoie

Pagina este acum creată. Poți începe să treci în revistă câteva funcționalități și instrumente oferite gratuit de Facebook cu ajutorul cărora poți comunica cu clienții și poți îndeplini diferite obiective de afaceri. Dacă nu știi cum funcționează paginile de Facebook pentru afaceri, îți recomandăm să te uiți la diverse videoclipuri explicative pentru a ști unde se găsește fiecare element.

Cele mai importante elemente unde îți recomandăm să adaugi conținut sunt: Acasă, Despre, Servicii, Oferte, Fotografii.

4. Adaugă informații despre afacerea ta

Acum poți începe să adaugi conținut. Pagina trebuie să conțină informații de bază despre afacerea ta pe care trebuie să le completezi. Aceasta include:

  • Descrierea (scurtă) – folosește până în 5 propoziții despre afacerea ta care să atragă publicul  imediat ce accesează pagina;
  • Contact – modul în care clienții te pot contacta dacă au întrebări sau nelămuriri; număr de telefon sau adresă de e-mail;
  • Locație – unde te afli;
  • Orarul de funcționare;
  • Nume de utilizator (URL personalizat); trebuie să fie ușor de scris și reținut.
Resurse similare:
5. Completează secțiunea „Despre”

Facebook este adesea primul loc unde un client va căuta informații despre tine. Dacă cineva caută o firmă deschisă până la ora 21:00 și nu poate găsi informația privind orarul afacerii tale pe pagina ta, va căuta în altă parte.

6. Adaugă un buton CTA la pagina ta

Un astfel de buton este prezent în partea din dreapta-sus a fiecărei pagini, sub poza de copertă; acesta te asigură că direcționezi publicul. Acest buton poate reprezenta Cumpărați acum, Rezervați acum, Contactati-ne etc. Dacă nu alegi un CTA personalizat, Facebook va crea automat un buton cu funcția Contactaţi-ne.

7. Publică prima ta postare

Prima postare poate fi despre cine ești, ce faci, oferte de produse sau ceva conținut care promovează calitatea serviciilor tale.

De asemenea, un concurs sau un cadou poate fi o modalitate de a genera trafic pe pagina de Facebook. Sau, poți promova vânzări/reduceri pentru a încuraja publicul să răsfoiască profilul. Fii creativ și concentrează-te pe public!

8. Invită publicul să dea “like” sau să urmărească conținutul paginii tale

Dacă ai folosit contul personal pentru crearea unei pagini de Facebook, prietenii din lista privată sunt o bază bună pentru pagina ta de Facebook așa că invită cât mai mulți din prietenii personali să aprecieze pagina.

Alte canale pentru a direcționa trafic pe pagina ta de Facebook sunt: site-uri web, conturi de socializare, marketing prin e-mail.

Crearea unei pagini de Facebook e o modalitate excelentă de a-ți dezvolta afacerea și de a crește veniturile. După ce ai urmat toți pașii ia în considerare și campaniile de publicitate Facebook.

Digital marketing specialist

Write A Comment