Convenție între România şi Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital
România şi Regatul Olandei, dorind să promoveze şi să întărească relaţiile economice prin încheierea între cele două state a unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital,
au convenit după cum urmează:
CAPITOLUL 1 – Scopul convenţiei
ART. 1: Persoane vizate
Prezenta convenţie se va aplica persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
ART. 2: Impozite vizate
1. Prezenta convenţie se va aplica impozitelor pe venit şi pe capital stabilite în numele unui stat contractant sau al subdiviziunilor sale politice, al unităţilor administrativ-teritoriale ori al autorităţilor locale, indiferent de modul în care sunt percepute.
2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau pe elementele de venit ori de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare sau imobiliare, impozitele pe sumele totale reprezentând salarii plătite de întreprinderi, precum şi impozitele asupra creşterii capitalului.
3. Impozitele existente asupra cărora se va aplica prezenta convenţie sunt, în special:
a) în Olanda:
– impozitul pe venit (de inkomstenbelasting);
– impozitul pe salarii (de loonbelasting);
– impozitul pe societate (de vennootschapsbelasting), incluzând acţiunile guvernamentale în profiturile nete ale exploatărilor resurselor naturale stabilite conform Legii mineritului din 1810 (Mijnwet) referitoare la concesionările realizate începând din 1967 sau conform Legii din 1965 referitoare la extracţia minieră în zona platformei continentale a Olandei (Mijnwet Continental Plat, 1965);
– impozitul pe dividende (de dividendbelasting);
– impozitul pe capital (de vermogensbelasting),
denumite în continuare impozit olandez;
b) în România:
– impozitul pe venitul persoanelor fizice;
– impozitul pe profit;
– impozitul pe salarii şi alte remuneraţii similare;
– impozitul pe venitul agricol;
– impozitul pe dividende,
denumite în continuare impozit român.
4. Convenţia se va aplica, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esenţă similare care sunt stabilite după data semnării acesteia, în plus sau în locul impozitelor existente. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricăror modificări importante aduse în legislaţiile lor fiscale respective.
CAPITOLUL 2 – Definiţii
ART. 3: Definiţii generale
1. În sensul prezentei convenţii, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:
a) expresia un stat contractant înseamnă Regatul Olandei (Olanda) sau România, după cum cere contextul; expresia state contractante înseamnă Regatul Olandei (Olanda) şi România;
b) termenul Olanda înseamnă partea din Regatul Olandei care este situată în Europa, inclusiv marea sa teritorială şi orice zonă situată în afara apelor teritoriale asupra cărora Olanda, în conformitate cu legislaţia internaţională, exercită jurisdicţie sau drepturi suverane în legătură cu fundul mării, subsolul şi apele supraiacente şi cu resursele naturale ale acestora;
c) termenul România înseamnă teritoriul României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zonele economice exclusive asupra cărora România îşi exercită jurisdicţia, respectiv drepturile suverane, în concordanţă cu propria sa legislaţie şi cu dreptul internaţional;
d) termenul persoană include o persoană fizică, o societate şi orice altă asociere de persoane;
e) termenul societate înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată persoană juridică în scopul impozitării;
f) expresiile întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant şi o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;
g) expresia transport internaţional înseamnă orice transport efectuat cu o navă, aeronavă sau vehicul feroviar exploatat de o întreprindere care are locul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepţia cazului în care nava, aeronava sau vehiculul feroviar este exploatat numai între locuri situate în celălalt stat contractant;
h) termenul naţional înseamnă:
(i) în Olanda, orice persoană fizică având naţionalitatea Olandei, orice persoană juridică, parteneriat sau asociere având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în Olanda;
(ii) în România, orice persoană fizică având cetăţenia României, orice persoană juridică, asociere de persoane şi orice altă entitate având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în România;
i) expresia autoritate competentă înseamnă:
(i) în Olanda, ministrul finanţelor sau reprezentantul său autorizat;
(ii) în România, ministrul finanţelor sau reprezentantul său autorizat.
2. În ceea ce priveşte aplicarea acestei convenţii de către un stat contractant, la o anumită dată, orice termen care nu este definit în convenţie va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înţelesul pe care îl are la acea dată, în baza legislaţiei acestui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenţie se aplică, şi orice interpretare dată conform legislaţiei fiscale aplicabile a acelui stat prevalează faţă de înţelesul care este atribuit acestui termen de alte legi ale acelui stat.
ART. 4: Rezident
1. În sensul prezentei convenţii, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit legislaţiei acelui stat, este supusă impunerii în acel stat datorită domiciliului său, rezidenţei sale, locului conducerii sau oricărui alt criteriu de natură similară şi include, de asemenea, acel stat şi orice subdiviziune politică, unitate administrativ-teritorială sau autoritate locală a acestuia. Totuşi această expresie nu include o persoană care este supusă impozitării în acel stat numai pentru faptul că realizează venituri din surse sau capital situat în acel stat.
2. Când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, atunci statutul său se determină după cum urmează:
a) aceasta va fi considerată rezidentă numai a statului în care are o locuinţă permanentă la dispoziţia sa; dacă dispune de o locuinţă permanentă în ambele state, va fi considerată rezidentă a statului cu care legăturile sale personale şi economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);
b) dacă statul în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuinţă permanentă la dispoziţia sa în nici unul dintre state, ea va fi considerată rezidentă numai a statului în care locuieşte în mod obişnuit;
c) dacă această persoană locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau în nici unul dintre ele, ea va fi considerată rezidentă numai a statului al cărui naţional este;
d) dacă această persoană este naţional al ambelor state sau al nici unuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.
3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă numai a statului în care se află locul conducerii sale efective.
4. Un fond de pensii recunoscut în acest fel într-un stat contractant şi al cărui venit este scutit în general de impozit în acel stat va fi considerat rezident al acelui stat. Prin fond de pensii recunoscut al unui stat contractant se va înţelege orice fond de pensii recunoscut şi controlat în conformitate cu prevederile legale ale acelui stat.
ART. 5: Sediu permanent
1. În sensul prezentei convenţii, expresia sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfăşoară, în întregime sau în parte, activitatea.
2. Expresia sediu permanent include, îndeosebi:
a) un loc de conducere;
b) o sucursală;
c) un birou;
d) o fabrică;
e) un atelier; şi
f) o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.
3. Un şantier de construcţii sau un proiect de instalare constituie un sediu permanent numai atunci când acesta durează mai mult de 12 luni.
4. Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia sediu permanent se consideră că nu include:
a) folosirea de instalaţii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării de produse ori de mărfuri aparţinând întreprinderii;
b) menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparţinând întreprinderii, care sunt expuse în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziţii şi care sunt vândute de întreprindere la închiderea târgului sau a expoziţiei menţionate;
c) menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării;
d) menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparţinând întreprinderii, numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;
e) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de produse sau de mărfuri ori al colectării de informaţii sau al difuzării de informaţii ori pentru marketing, cu un caracter preparatoriu sau auxiliar pentru întreprindere;
f) facilitarea încheierii (inclusiv numai semnarea) contractelor referitoare la împrumuturi, la livrarea de bunuri sau de mărfuri ori la servicii tehnice, care sunt similare cu activităţile reprezentanţelor din România;
g) menţinerea unui loc fix de afaceri exclusiv în scopul desfăşurării de către întreprindere a oricărei alte activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar;
h) menţinerea unui loc fix de afaceri exclusiv pentru orice combinare de activităţi menţionate la subparagrafele a) – g), cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.
5. Independent de prevederile paragrafelor 1 şi 2, atunci când o persoană – alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 6 – acţionează în numele unei întreprinderi, are şi exercită în mod obişnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, acea întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privinţa oricăror activităţi pe care acea persoană le exercită pentru întreprindere, în afară de cazul în care activităţile acelei persoane sunt limitate la cele menţionate în paragraful 4, care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acelui paragraf.
6. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul că îşi exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar general sau prin orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite.
7. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau care îşi exercită activitatea de afaceri în acel celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte.
CAPITOLUL 3 – Impunerea veniturilor
ART. 6: Venituri din proprietăţi imobiliare
1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăţi imobiliare (inclusiv veniturile din agricultură sau din exploatări forestiere) situate în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Expresia proprietăţi imobiliare are înţelesul care este atribuit de legislaţia statului contractant în care proprietăţile în cauză sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietăţii imobiliare, inventarul viu şi echipamentul utilizat în agricultură şi exploatări forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăţilor imobiliare şi drepturile la plăţi variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, a izvoarelor şi a altor resurse naturale; navele, aeronavele şi vehiculele feroviare nu sunt considerate proprietăţi imobiliare.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor obţinute din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea în orice altă formă a proprietăţii imobiliare.
4. Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenite din proprietăţi imobiliare ale unei întreprinderi şi veniturilor din proprietăţi imobiliare, utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.
ART. 7: Profiturile întreprinderii
1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care întreprinderea exercită activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercită activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat, dar numai acea parte din ele care este atribuibilă acelui sediu permanent.
2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unui stat contractant exercită activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, atunci se atribuie, în fiecare stat contractant, acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza, dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată, exercitând activităţi identice sau similare, în condiţii identice sau similare, şi tratând cu toată independenţa cu întreprinderea al cărei sediu permanent este.
3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise la scădere cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul că s-au efectuat în statul în care se află situat sediul permanent sau în altă parte.
4. În măsura în care într-un stat contractant se obişnuieşte ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părţi componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu împiedică acel stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartiţia uzuală; metoda de repartizare adoptată trebuie totuşi să fie aceea prin care rezultatul obţinut să fie în concordanţă cu principiile enunţate în prezentul articol.
5. Nici un profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul că acel sediu permanent cumpără produse sau mărfuri pentru întreprinderea al cărei sediu permanent este.
6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente, profitul care se atribuie unui sediu permanent se determină în fiecare an prin aceeaşi metodă, în afară de cazul în care există motive temeinice şi suficiente de a se proceda altfel.
7. Atunci când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.
ART. 8: Transporturi internaţionale
1. Profiturile obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor, aeronavelor sau a vehiculelor feroviare sunt impozabile numai în statul contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.
2. Dacă locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval se află la bordul unei nave, atunci acesta se consideră a fi situat în statul contractant în care se află portul de înregistrare a navei sau, dacă nu există un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava.
3. În sensul prezentului articol, profiturile obţinute din exploatarea navelor, aeronavelor şi a vehiculelor feroviare în trafic internaţional includ profiturile obţinute din închirierea pe bază nudă a navelor, aeronavelor şi a vehiculelor feroviare, dacă acestea sunt exploatate în trafic internaţional şi dacă asemenea profituri obţinute din închiriere sunt legate de profiturile descrise la paragraful 1.
4. Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profiturilor obţinute din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la o agenţie internaţională de transporturi.
ART. 9: Întreprinderi asociate
1. Atunci când:
a) o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, controlul ori la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau
b) aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi a unei întreprinderi a celuilalt stat contractant
şi, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor financiare sau comerciale prin condiţii acceptate sau impuse, care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile, care fără aceste condiţii ar fi fost obţinute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute în fapt datorită acestor condiţii, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impuse în consecinţă. Totuşi simplul fapt că întreprinderile asociate au încheiat acorduri, cum ar fi acorduri de împărţire a costurilor sau acorduri generale de servicii pentru sau bazate pe împărţirea cheltuielilor de conducere, a cheltuielilor generale de administrare, a cheltuielilor tehnice şi comerciale, a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare şi a altor cheltuieli similare, nu constituie prin el însuşi o condiţie în înţelesul propoziţiei precedente.
2. Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi aparţinând acelui stat – şi impune în consecinţă – profiturile asupra cărora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în acel celălalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat, dacă condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost acelea care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci acel celălalt stat va proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acestor profituri. La efectuarea acestei modificări se ţine seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii şi, dacă este necesar, autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc.
ART. 10: Dividende
1. Dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Totuşi aceste dividende pot fi, de asemenea, impuse şi în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende, în conformitate cu legislaţia acelui stat, dar dacă beneficiarul efectiv al dividendelor este un rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăşi:
a) 0% din suma brută a dividendelor, dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deţine în mod direct cel puţin 25% din capitalul societăţii plătitoare de dividende;
b) 5% din suma brută a dividendelor, dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deţine în mod direct cel puţin 10% din capitalul societăţii plătitoare de dividende;
c) 15% din suma brută a dividendelor, în toate celelalte cazuri.
Prezentul paragraf nu afectează impunerea societăţii în ceea ce priveşte profiturile din care se plătesc dividendele.
3. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modul de aplicare a prevederilor paragrafului 2.
4. Termenul dividende, folosit în acest articol, înseamnă veniturile provenite din acţiuni şi din drepturi de folosinţă, din părţi miniere, din părţi de fondator sau din alte drepturi, care nu sunt titluri de creanţă, din participarea la profituri, precum şi veniturile din alte părţi sociale care sunt supuse aceluiaşi regim de impunere ca veniturile din acţiuni de către legislaţia statului în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende.
5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant în care societatea plătitoare de dividende este rezidentă, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfăşoară în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
6. Când o societate rezidentă a unui stat contractant realizează profituri sau venituri din celălalt stat contractant, acel celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate, cu excepţia cazului în care asemenea dividende sunt plătite unui rezident al acelui celălalt stat sau când deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un sediu permanent sau de o bază fixă situată în acel celălalt stat şi nici nu poate să supună profiturile nedistribuite ale societăţii unui impozit asupra profiturilor nedistribuite, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă, în întregime sau în parte, profituri sau venituri provenite din acel celălalt stat.
7. Prevederile subparagrafelor a) şi b) ale paragrafului 2 nu se aplică dacă scopul principal sau unul dintre principalele scopuri ale relaţiei care a fost aranjată sau care este menţinută între cele două societăţi este de a obţine avantaje de pe urma prevederilor acestor subparagrafe. În situaţia în care un stat contractant intenţionează să aplice prevederile acestui paragraf, autoritatea sa competentă se va consulta înainte cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant.
ART. 11: Dobânzi
1. Dobânzile provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Totuşi aceste dobânzi pot fi, de asemenea, impuse şi în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat, dar, dacă beneficiarul efectiv al dobânzii este un rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăşi 3% din suma brută a dobânzii.
3. Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, care este beneficiarul efectiv al acestora, vor fi impuse numai în acel celălalt stat contractant, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
(i) plătitorul sau primitorul dobânzilor este însuşi guvernul unui stat contractant, o instituţie publică, o subdiviziune politică, o unitate administrativ-teritorială sau o autoritate locală a acestuia ori banca centrală a unui stat contractant;
(ii) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat, aprobat, garantat sau asigurat de guvernul unui stat contractant, de banca centrală a unui stat contractant sau de orice agenţie ori instituţie (inclusiv instituţie financiară) deţinută sau controlată de guvernul unui stat contractant:
(iii) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat de o bancă sau de orice altă instituţie financiară (inclusiv o societate de asigurare);
(iv) dobânda este plătită în legătură cu un împrumut acordat pentru o perioadă mai mare de 2 ani;
(v) dobânda este plătită în legătură cu vânzarea pe credit a unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific.
4. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modul de aplicare a prevederilor paragrafelor 2 şi 3.
5. Termenul dobânzi, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile din titluri de creanţă de orice natură, însoţite sau nu de garanţii ipotecare şi de o clauză de participare la profiturile debitorului, şi, în special, veniturile din efecte publice, titluri de creanţă sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanţă sau obligaţiuni. Penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.
6. Prevederile paragrafelor 1 – 3 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin dobânzile, printr-un sediu permanent situat acolo, sau prestează în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar creanţa în legătură cu care sunt plătite dobânzile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
7. Dobânzile se consideră că provin dintr-un stat contractant când plătitorul este un rezident al acelui stat. Totuşi, când plătitorul dobânzilor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă de care este legată creanţa generatoare de dobânzi şi aceste dobânzi sunt suportate de un asemenea sediu permanent sau bază fixă, atunci aceste dobânzi se consideră că provin din statul în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
8. Atunci când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma dobânzilor, ţinând seama de creanţa pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care s-ar fi convenit între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă menţionată. În acest caz partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii.
ART. 12: Redevenţe
1. Redevenţele provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Totuşi aceste redevenţe pot fi impuse şi în statul contractant din care provin, în conformitate cu legislaţia acelui stat, dar, dacă beneficiarul efectiv al redevenţelor este un rezident al celuilalt stat contractant, impozitul astfel stabilit nu va depăşi 3% din suma brută a redevenţelor.
3. Autorităţile competente ale statelor contractante vor stabili de comun acord modul de aplicare a prevederilor paragrafului 2.
4. Termenul redevenţe, folosit în prezentul articol, înseamnă plăţi de orice fel primite pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf sau filmelor, înregistrărilor pe bandă ori asupra altor modalităţi de transmitere folosite pentru emisiunile de radio sau televiziune ori asupra altor modalităţi de transmisie, orice patent, marcă de comerţ, desen sau model, plan, formulă secretă sau procedeu de fabricaţie ori pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza orice drept de autor asupra programelor de computer ori pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.
5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevenţelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin redevenţele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau prestează în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevenţele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
6. Redevenţele se consideră că provin dintr-un stat contractant atunci când plătitorul este un rezident al acelui stat. Totuşi, când plătitorul redevenţelor, fie că este sau nu rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă de care este legată obligaţia de a plăti redevenţele şi aceste redevenţe sunt suportate de un asemenea sediu permanent sau bază fixă, atunci aceste redevenţe se consideră că provin din statul în care este situat sediul permanent sau baza fixă.
7. Atunci când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma redevenţelor, având în vedere utilizarea, dreptul sau informaţia pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care ar fi fost convenită între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă menţionată. În acest caz partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii.
ART. 13: Câştiguri de capital
1. Câştigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea proprietăţilor imobiliare, astfel cum sunt definite la art. 6, situate în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţilor mobiliare care fac parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau al proprietăţilor mobiliare ţinând de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câştigurile provenite din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acelei baze fixe pot fi impuse în acel celălalt stat.
3. Câştigurile provenite din înstrăinarea navelor, aeronavelor sau a vehiculelor feroviare exploatate în trafic internaţional ori a proprietăţilor mobiliare necesare pentru exploatarea acestor nave, aeronave sau vehicule feroviare sunt impozabile numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii. În sensul acestui paragraf se vor aplica prevederile paragrafului 2 al art. 8.
4. Câştigurile provenite din înstrăinarea oricăror proprietăţi, altele decât cele la care se face referire în paragrafele 1 – 3, sunt impozabile numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează.
5. Prevederile paragrafului 4 nu vor afecta dreptul fiecărui stat contractant de a percepe, potrivit legislaţiei proprii, un impozit pe câştigurile provenite din înstrăinarea acţiunilor sau a drepturilor de folosinţă într-o societate al cărei capital este, în întregime sau în parte, împărţit în acţiuni şi care, potrivit legislaţiei acelui stat, este rezidentă a acelui stat, atunci când aceste câştiguri sunt realizate de o persoană fizică rezidentă a celuilalt stat contractant şi care a fost rezidentă a primului stat menţionat, în cursul ultimilor 10 ani anteriori înstrăinării acţiunilor sau drepturilor de folosinţă.
ART. 14: Profesii independente
1. Veniturile realizate de o persoană fizică, care este un rezident al unui stat contractant, din exercitarea unei profesii independente sau a altor activităţi cu caracter independent sunt impozabile numai în acel stat, dacă aceasta nu dispune în mod obişnuit în celălalt stat contractant de o bază fixă pentru exercitarea activităţilor sale. Dacă dispune de o astfel de bază fixă, veniturile pot fi impuse în celălalt stat contractant, dar numai acea parte care este atribuibilă acelei baze fixe.
2. Expresia profesii independente cuprinde, în special, activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independentă a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil.
ART. 15: Profesii dependente
1. Sub rezerva prevederilor art. 16, 18, 19 şi 20, salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată vor fi impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salariată este astfel exercitată, remuneraţiile primite pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menţionat, dacă:
a) beneficiarul este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul fiscal vizat;
b) remuneraţiile sunt plătite de o persoană sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezidentă a celuilalt stat; şi
c) remuneraţiile nu sunt suportate de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.
3. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru o activitate salariată exercitată la bordul unei nave, aeronave sau al unui vehicul feroviar exploatat în trafic internaţional sunt impozabile numai în acel stat.
ART. 16: Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie
Remuneraţiile sau alte plăţi similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitate de membru al consiliului de administraţie, de director („bestuurder”) sau de comisar („commissaris”) al unei societăţi care este rezidentă a celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
ART. 17: Artişti şi sportivi
1. Independent de prevederile art. 14 şi 15, veniturile obţinute de un rezident al unui stat contractant, în calitate de artist de spectacol, cum sunt artiştii de teatru, de film, de radio sau de televiziune, ori de interpret muzical sau de sportiv, din activităţile lui personale desfăşurate în această calitate în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.
2. Atunci când veniturile în legătură cu activităţile personale desfăşurate de un artist de spectacol sau de un sportiv în această calitate nu revin artistului de spectacol sau sportivului ci unei alte persoane, acele venituri, independent de prevederile art. 7, 14 şi 15, pot fi impuse în statul contractant în care sunt exercitate activităţile artistului de spectacol sau ale sportivului.
3. Independent de prevederile paragrafelor 1 şi 2, veniturile obţinute din activităţile prezentate în paragraful 1 vor fi scutite de impozit în statul contractant în care sunt exercitate aceste activităţi, dacă vizita artiştilor de spectacol, a muzicienilor sau a sportivilor în acel stat este subvenţionată, în întregime sau aproape în întregime, din fonduri publice ale celuilalt stat contractant, ale subdiviziunii politice, unităţii administrativ-teritoriale sau ale autorităţii locale a acestuia ori dacă aceste activităţi sunt desfăşurate în cadrul unor acorduri culturale sau sportive încheiate între statele contractante.
ART. 18: Pensii, anuităţi şi plăţi de asigurări sociale
1. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al art. 19, pensiile şi alte remuneraţii similare plătite unui rezident al unui stat contractant pentru munca salariată desfăşurată în trecut şi orice anuitate vor fi impozabile numai în acel stat.
2. Totuşi, când o asemenea remuneraţie nu este periodică şi este plătită pentru munca salariată desfăşurată în trecut în celălalt stat contractant sau când în locul dreptului la anuităţi este plătită o sumă fixă, această remuneraţie sau această sumă fixă poate fi impusă în statul contractant din care provine.
3. Orice pensie şi altă plată făcută potrivit prevederilor sistemului de asigurări sociale al unui stat contractant, unui rezident al celuilalt stat contractant, poate fi impusă în primul stat menţionat.
4. Termenul anuităţi înseamnă o sumă determinată, plătibilă în mod periodic, la scadenţe fixe, în timpul vieţii sau în timpul unei perioade specificate ori determinabile, în virtutea unui angajament, cu obligaţia de a face în schimb plăţi pentru deplină şi corespunzătoare recompensare în bani sau în echivalent bănesc.
ART. 19: Funcţii publice
1. a) Salariile şi alte remuneraţii similare, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant sau de o subdiviziune politică ori de o unitate administrativ-teritorială sau de o autoritate locală a acestuia unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat sau subdiviziunii ori unităţii sau autorităţii respective, pot fi impuse în acel stat.
b) Totuşi aceste salarii şi alte remuneraţii similare sunt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sunt prestate în acel stat, iar persoana fizică este rezidentă a acelui stat şi:
(i) este un naţional al acelui stat; sau
(ii) nu a devenit rezidentă a acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.
2. a) Orice pensii plătite de sau din fonduri create de un stat contractant sau de o subdiviziune politică ori de o unitate administrativ-teritorială sau de o autoritate locală a acestuia unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat sau acelei subdiviziuni ori unităţi sau autorităţi pot fi impuse numai în acel stat.
b) Totuşi aceste pensii sunt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă persoana fizică este rezidentă şi naţional al acelui stat.
3. Prevederile art. 15 – 18 se aplică salariilor şi altor remuneraţii similare, precum şi pensiilor plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfăşurată de un stat contractant sau de o subdiviziune politică ori de o unitate administrativ-teritorială sau o autoritate locală a acestuia.
ART. 20: Profesori şi învăţători
1. Sumele pe care le primeşte pentru activitatea de predare sau de cercetare un profesor sau un învăţător care este rezident al unui stat contractant şi care este prezent în celălalt stat contractant, pentru o perioadă maximă de 2 ani, în scopul predării sau al cercetării ştiinţifice la o universitate, la un colegiu sau la o altă instituţie de predare sau de cercetare ştiinţifică din acel celălalt stat, sunt impozabile numai în primul stat menţionat.
2. Acest articol nu se aplică veniturilor din cercetare, dacă această cercetare nu este întreprinsă în interes public, ci în interesul obţinerii unui câştig în folosul unei anumite persoane sau grup de persoane.
ART. 21: Studenţi
Sumele pe care le primeşte pentru întreţinere, educare sau pregătire un student ori un practicant în domeniul afacerilor, care este sau a fost, imediat înaintea venirii sale într-un stat contractant, rezident al celuilalt stat contractant şi care este prezent în primul stat menţionat numai în scopul educării sau pregătirii sale, nu sunt impuse în acel stat, cu condiţia ca astfel de sume să provină din surse situate în afara acelui stat.
ART. 22: Alte venituri
1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, care nu sunt tratate la articolele precedente din prezenta convenţie, sunt impozabile numai în acel stat.
2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica veniturilor, altele decât veniturile provenite din proprietăţile imobiliare astfel cum sunt definite la paragraful 2 al art. 6, dacă primitorul unor astfel de venituri, fiind rezident al unui stat contractant, desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo sau exercită în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo şi dreptul sau proprietatea în legătură cu care venitul este plătit este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile art. 7 sau 14, după caz.
CAPITOLUL 4 – Impunerea capitalului
ART. 23: Capitalul
1. Capitalul reprezentat de proprietăţile imobiliare la care se face referire în art. 6, deţinute de un rezident al unui stat contractant şi situate în celălalt stat contractant, poate fi impus în acel celălalt stat.
2. Capitalul reprezentat de proprietăţi mobiliare făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau de proprietăţi mobiliare aparţinând unei baze fixe pe care un rezident al unui stat contractant o are în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente poate fi impus în acel celălalt stat.
3. Capitalul constituit din nave, aeronave şi vehicule feroviare exploatate în trafic internaţional şi din proprietăţile mobiliare ţinând de exploatarea unor asemenea nave, aeronave şi vehicule feroviare este impozabil numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii. În sensul acestui paragraf se vor aplica prevederile paragrafului 2 al art. 8.
4. Toate celelalte elemente de capital ale unui rezident al unui stat contractant sunt impozabile numai în acest stat.
CAPITOLUL 5 – Eliminarea dublei impuneri
ART. 24: Eliminarea dublei impuneri
1. Olanda, atunci când percepe impozit de la rezidenţii săi, poate include în baza asupra căreia aceste impozite sunt percepute elemente de venit sau de capital care, potrivit prevederilor acestei convenţii, pot fi impuse în România.
2. Totuşi, atunci când un rezident al Olandei obţine elemente de venit care, potrivit prevederilor art. 6, art. 7, paragrafului 5 al art. 10, paragrafului 6 al art. 11, paragrafului 5 al art. 12, paragrafelor 1 şi 2 ale art. 13, art. 14, paragrafului 1 al art. 15, paragrafului 3 al art. 18, paragrafelor 1 [subparagraful a)] şi 2 [subparagraful a)] ale art. 19 şi paragrafului 2 al art. 22 din prezenta convenţie, pot fi impuse în România şi sunt incluse în baza la care se face referire în paragraful 1, Olanda va scuti aceste elemente de venit prin acordarea unei reduceri din impozitul care i s-ar fi cuvenit. Această reducere va fi calculată în conformitate cu prevederile legislaţiei Olandei pentru evitarea dublei impuneri. În acest sens elementele de venit menţionate vor fi considerate ca fiind incluse în suma totală a elementelor de venit care sunt scutite de impozitul olandez potrivit acelor prevederi.
3. În continuare, Olanda va acorda o deducere din impozitul olandez astfel calculat pentru elementele de venit sau de capital, care, potrivit prevederilor paragrafului 2 [subparagrafele b) şi c)] al art. 10, paragrafului 2 al art. 11, paragrafului 2 al art. 12, paragrafului 5 al art. 13, art. 16, art. 17, paragrafului 2 al art. 18 şi ale paragrafelor 1 şi 2 ale art. 23 din prezenta convenţie, pot fi impuse în România, cu condiţia ca aceste elemente să fie incluse în baza la care se face referire la paragraful 1. Suma acestei deduceri va fi egală cu impozitul plătit în România asupra acelor elemente de venit sau de capital, dar nu va depăşi suma reducerii care ar fi putut fi acordată, dacă elementele de venit sau de capital astfel incluse ar fi fost singurele elemente de venit sau de capital care ar fi scutite de impozitul olandez, conform prevederilor legislaţiei olandeze privind evitarea dublei impuneri.
4. Independent de prevederile paragrafului 2, Olanda va acorda o deducere din impozitul olandez pentru impozitul plătit în România pe elementele de venit care, potrivit prevederilor art. 7, paragrafului 5 al art. 10, paragrafului 6 al art. 11, paragrafului 5 al art. 12, art. 14 şi ale paragrafului 2 al art. 22 din prezenta convenţie, pot fi impuse în România, cu condiţia ca aceste elemente să fie incluse în baza la care se face referire în paragraful 1, dacă şi în măsura în care Olanda, conform prevederilor legislaţiei olandeze privind evitarea dublei impuneri, acordă deducerea din impozitul olandez a impozitului perceput într-o altă ţară asupra unor asemenea elemente de venit. Pentru calcularea acestei deduceri se vor aplica în mod corespunzător prevederile paragrafului 3.
5. România va acorda, atunci când un rezident al său realizează venituri sau deţine capital care, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, poate fi impozitat în Olanda:
a) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în Olanda;
b) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe capital plătit în Olanda.
Totuşi această deducere nu va putea depăşi, în nici un caz, acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă, după caz, venitului sau capitalului care poate fi impozitat în Olanda.
CAPITOLUL 6 – Prevederi speciale
ART. 25: Activităţi desfăşurate în largul mării
1. Prevederile acestui articol se vor aplica indiferent de orice altă prevedere a prezentei convenţii. Totuşi acest articol nu se va aplica în cazul în care activităţile desfăşurate în largul mării de o persoană reprezintă pentru acea persoană un sediu permanent în conformitate cu prevederile art. 5 sau o bază fixă în conformitate cu prevederile art. 14.
2. În acest articol, termenul activităţi desfăşurate în largul mării înseamnă activităţi care se desfăşoară în largul mării în legătură cu explorarea sau exploatarea fundului mării, a subsolului marin şi a resurselor naturale ale acestora, situate într-un stat contractant.
3. O întreprindere a unui stat contractant, care desfăşoară activităţi în largul mării în celălalt stat contractant, va fi considerată, sub rezerva paragrafului 4 al acestui articol, că desfăşoară în legătură cu acele activităţi activitate de afaceri în acel stat printr-un sediu permanent situat acolo, în afară de cazul în care activităţile respective din largul mării sunt desfăşurate în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 30 de zile în orice perioadă de 12 luni.
În sensul acestui paragraf:
a) când o întreprindere care desfăşoară activităţi în largul mării în celălalt stat contractant este asociată cu o altă întreprindere şi această cealaltă întreprindere continuă, ca parte a aceluiaşi proiect, aceleaşi activităţi în largul mării, care sunt sau erau desfăşurate de prima întreprindere menţionată, iar activităţile menţionate mai sus au fost desfăşurate de ambele întreprinderi şi, când sunt luate împreună, depăşesc o perioadă de 30 de zile, atunci fiecare întreprindere se va considera că îşi desfăşoară activităţile pentru o perioadă care depăşeşte 30 de zile într-o perioadă de 12 luni;
b) o întreprindere va fi considerată ca asociată cu o altă întreprindere, dacă una dintre ele deţine direct sau indirect cel puţin o treime din capitalul celeilalte întreprinderi sau dacă o persoană deţine direct sau indirect cel puţin o treime din capitalul ambelor întreprinderi.
4. Totuşi, în sensul paragrafului 3 al acestui articol, expresia activităţi desfăşurate în largul mării va fi considerată că nu include:
a) una sau orice combinare a activităţilor menţionate la paragraful 4 al art. 5;
b) remorcarea sau ancorajul navelor proiectate în principal pentru acel scop şi orice alte activităţi realizate de astfel de nave;
c) transportul de mărfuri sau de personal de către nave sau aeronave în trafic internaţional.
5. O persoană fizică care este un rezident al unui stat contractant şi care desfăşoară activităţi în largul mării în celălalt stat contractant, care constau în servicii profesionale sau alte activităţi cu caracter independent, va fi considerată că desfăşoară acele activităţi printr-o bază fixă în celălalt stat contractant, dacă activităţile desfăşurate în largul mării durează o perioadă continuă de 30 de zile sau mai mult.
6. Salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru activitatea salariată legată de activităţi desfăşurate în largul mării printr-un sediu permanent situat în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat, în măsura în care activitatea salariată este exercitată în zona largului mării în acel celălalt stat.
7. Atunci când se prezintă dovada că a fost plătit în România impozitul asupra elementelor de venit care pot fi impuse în România în conformitate cu prevederile art. 7 şi 14, corelate cu paragrafele 3, 5 şi 6 ale acestui articol, Olanda va acorda o reducere a impozitului său, care va fi calculată în conformitate cu regulile menţionate la paragraful 2 al art. 24.
ART. 26: Nediscriminarea
1. Naţionalii unui stat contractant nu vor fi supuşi în celălalt stat contractant nici unei impozitări sau obligaţii legate de aceasta, diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea sau obligaţia la care sunt sau pot fi supuşi naţionalii celuilalt stat aflaţi în aceeaşi situaţie, mai ales în ceea ce priveşte rezidenţa. Independent de prevederile art. 1, prevederile acestui paragraf se vor aplica, de asemenea, şi persoanelor care nu sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
2. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi stabilită în condiţii mai puţin favorabile în acel celălalt stat decât impunerea stabilită întreprinderilor acelui celălalt stat, care desfăşoară aceleaşi activităţi. Această prevedere nu va fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenţilor celuilalt stat contractant vreo deducere personală, înlesnire şi reducere în ceea ce priveşte impunerea pe considerente privind statutul civil sau responsabilităţile familiale pe care le acordă rezidenţilor săi.
3. Cu excepţia cazului în care se aplică prevederile paragrafului 1 al art. 9, paragrafului 8 al art. 11 sau ale paragrafului 7 al art. 12, dobânzile, redevenţele şi alte plăţi făcute de o întreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant se vor deduce, în scopul determinării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fost plătite unui rezident al primului stat menţionat. În mod similar, orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant faţă de un rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinării capitalului impozabil al acestei întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi când ar fi fost contractate faţă de un rezident al primului stat menţionat.
4. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este integral sau parţial deţinut ori controlat, în mod direct sau indirect, de unul sau de mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat menţionat nici unei impuneri sau nici unei obligaţii legate de aceasta, care să fie diferită sau mai împovărătoare decât impunerea şi obligaţiile legate de aceasta, la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menţionat.
5. Independent de prevederile art. 2, prevederile prezentului articol se vor aplica impozitelor de orice fel şi de orice natură.
ART. 27: Procedura amiabilă
1. Când o persoană consideră că datorită măsurilor luate de unul sau de ambele state contractante rezultă sau va rezulta pentru ea o impozitare care nu este conformă cu prevederile prezentei convenţii, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţia internă a acelor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant al cărui rezident este sau, dacă situaţia sa se încadrează în prevederile paragrafului 1 al art. 26, acelui stat contractant al cărui naţional este. Cazul trebuie prezentat în termen de 3 ani de la prima notificare a acţiunii din care rezultă o impunere contrară prevederilor convenţiei.
2. Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia îi pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să ajungă la o soluţionare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impozitări care nu este în conformitate cu convenţia. Orice înţelegere realizată va fi aplicată indiferent de perioada de prescripţie prevăzută în legislaţia internă a statelor contractante.
3. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve pe calea înţelegerii amiabile orice dificultăţi sau dubii rezultate ca urmare a interpretării sau a aplicării convenţiei. De asemenea, se pot consulta reciproc pentru eliminarea dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenţie.
4. Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele, în scopul realizării unei înţelegeri, în sensul paragrafelor precedente.
ART. 28: Schimb de informaţii
1. Autorităţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei convenţii sau ale legislaţiei interne a statelor contractante privitoare la impozitele vizate de convenţie, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară prevederilor convenţiei. Schimbul de informaţii nu este limitat de prevederile art. 1. Orice informaţie obţinută de un stat contractant va fi tratată ca secret în acelaşi mod ca şi informaţia obţinută conform prevederilor legislaţiei interne a acelui stat şi va fi dezvăluită numai persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organelor administrative) însărcinate cu stabilirea sau încasarea, aplicarea ori urmărirea impozitelor sau cu soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele care fac obiectul convenţiei. Asemenea persoane sau autorităţi vor folosi informaţia numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvălui informaţia în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare.
2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate ca impunând unui stat contractant obligaţia:
a) de a lua măsuri administrative contrare propriei legislaţii şi practicii administrative a acelui sau a celuilalt stat contractant;
b) de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute pe baza legislaţiei proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui sau a celuilalt stat contractant;
c) de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu de fabricaţie ori comercial sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
ART. 29: Membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare
Nici o prevedere a prezentei convenţii nu va afecta privilegiile fiscale ale membrilor misiunilor diplomatice sau ai posturilor consulare în ceea ce priveşte regulile generale ale dreptului internaţional sau prevederile unor acorduri speciale.
ART. 30: Extinderea teritorială
1. Prezenta convenţie poate fi extinsă, în totalitate sau cu modificările necesare, asupra Antilelor Olandeze sau Aruba, dacă unul sau ambele state stabilesc impozite cu caracter substanţial similar acelora asupra cărora se aplică convenţia. Orice asemenea extindere va avea efect de la acea dată şi va fi supusă unor atare modificări şi condiţii, inclusiv condiţii ca denunţarea, după cum se poate specifica şi conveni în notele care se schimbă pe căi diplomatice.
2. În afară de cazul în care se convine în alt mod, denunţarea convenţiei nu va genera denunţarea oricărei extinderi teritoriale a convenţiei asupra oricărui stat la care convenţia a fost extinsă potrivit prevederilor acestui articol.
CAPITOLUL 7 – Dispoziţii finale
ART. 31: Intrarea în vigoare
1. Statele contractante se vor informa reciproc în scris, pe căi diplomatice, în legătură cu îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestei convenţii. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a 30-a zi de la data primirii ultimei informări şi, ca urmare, va avea efect:
a) în cazul Olandei:
(i) în ceea ce priveşte impozitele reţinute prin stopaj la sursă la venitul realizat, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care convenţia intră în vigoare; şi
(ii) în ceea ce priveşte celelalte impozite pe venit şi pe capital, pentru impozitele stabilite pentru orice an fiscal sau perioadă care începe, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care convenţia intră în vigoare;
b) în cazul României:
(i) în ceea ce priveşte impozitele reţinute prin stopaj la sursă la venitul realizat, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care convenţia intră în vigoare; şi
(ii) în ceea ce priveşte celelalte impozite pe profit, venit şi pe capital, pentru impozitele stabilite pentru orice an sau perioade de impunere care încep, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care convenţia intră în vigoare.
2. Convenţia dintre Regatul Olandei şi Republica Socialistă România pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 27 martie 1979, îşi va înceta aplicabilitatea prin intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Totuşi prevederile primei convenţii menţionate vor continua să aibă efect pentru anii fiscali şi perioadele care expiră înainte de data la care prevederile prezentei convenţii vor fi aplicabile.
ART. 32: Denunţarea
Prezenta convenţie va rămâne în vigoare până când va fi denunţată de un stat contractant. Fiecare stat contractant poate denunţa convenţia după o perioadă de 5 ani de la data la care convenţia a intrat în vigoare, cu condiţia ca să fie remisă, pe căi diplomatice, cu cel puţin 6 luni înainte, o notă de denunţare. În această situaţie prezenta convenţie va înceta să aibă efect:
a) în cazul Olandei:
(i) în ceea ce priveşte impozitele reţinute la sursă la venitul realizat, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor datei la care expiră perioada specificată în nota de denunţare menţionată; şi
(ii) în ceea ce priveşte celelalte impozite pe venit şi pe capital, pentru impozitele stabilite pentru orice an fiscal sau perioadă care începe, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor datei la care expiră perioada specificată în nota de denunţare menţionată;
b) în cazul României:
(i) în ceea ce priveşte impozitele reţinute prin stopaj la sursă la venitul realizat, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor datei la care expiră perioada specificată în nota de denunţare menţionată; şi
(ii) în ceea ce priveşte celelalte impozite pe profit, venit şi pe capital, pentru impozitele stabilite pentru orice an de impunere sau perioadă care începe, în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor datei la care expiră perioada specificată în nota de denunţare menţionată.
Drept care subsemnaţii, autorizaţi în bună şi cuvenită formă, au semnat prezenta convenţie.
Încheiată la Haga la 5 martie 1998, în două exemplare originale, în limba engleză.
Pentru România,
Daniel Dăianu,
ministrul finanţelor
Pentru Regatul Olandei,
Gerrit Zalm,
ministrul finanţelor
PROTOCOL
La semnarea Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, încheiată între România şi Regatul Olandei, semnatarii au convenit că următoarele prevederi vor face parte integrantă din convenţie.
I. În ceea ce priveşte aplicarea convenţiei:
expresia subdiviziune politică se referă la Olanda, iar expresia unitate administrativ-teritorială se referă la România.
II. La art. 4
O persoană fizică care locuieşte la bordul unei nave şi care nu are un domiciliu efectiv în nici unul dintre statele contractante va fi considerată rezident al statului contractant în care se află portul de înregistrare a navei.
III. La art. 5, 6, 7, 13 şi 25
Se înţelege că drepturile de explorare şi exploatare a resurselor naturale vor fi considerate proprietăţi imobiliare situate în statul contractant în care se află fundul mării şi subsolul de care sunt legate aceste drepturi şi că aceste drepturi de explorare şi exploatare a resurselor naturale vor fi considerate ca aparţinând proprietăţii sediului permanent aflat în acest stat. De asemenea, se înţelege că drepturile menţionate mai sus cuprind drepturile de participare la activele care sunt produse ca urmare a unei astfel de explorări sau exploatări ori drepturile la beneficiile din activele care sunt produse ca urmare a unei astfel de explorări sau exploatări.
IV. La art. 7
În ceea ce priveşte paragrafele 1 şi 2 ale art. 7, când o întreprindere a unui stat contractant vinde bunuri sau mărfuri ori desfăşoară activităţi de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, profiturile acelui sediu permanent nu vor fi determinate pe baza venitului total al întreprinderii, ci pe baza acelei părţi a venitului întreprinderii care este atribuibil activităţii prezente a sediului permanent pentru astfel de vânzări sau afaceri. În mod concret, în cazul contractelor de supraveghere, furnizare, instalare sau construire a echipamentelor industriale, comerciale sau ştiinţifice ori al incintelor sau al lucrărilor publice, când o întreprindere are un sediu permanent, profiturile atribuibile unui astfel de sediu permanent nu vor fi determinate pe baza sumei totale a contractului, ci numai pe baza acelei părţi a contractului care este efectiv desfăşurată de sediul permanent în statul contractant în care se află situat sediul permanent. Profiturile aferente acelei părţi a contractului care este derulat de sediul conducerii întreprinderii vor fi impozabile numai în statul contractant al cărui rezident este întreprinderea.
V. La art. 7 şi 14
Sumele primite pentru servicii tehnice, inclusiv pentru studii sau expertize de natură ştiinţifică, geologică şi tehnică ori pentru servicii de consultanţă sau supraveghere vor fi considerate ca plăţi asupra cărora se aplică prevederile art. 7 sau 14.
VI. La art. 10
Se înţelege că în cazul Olandei termenul dividende include venituri din obligaţiuni cu drepturi de participare la profit.
VII. La art. 10, 11 şi 12
Când a fost perceput un impozit la sursă peste nivelul impozitului datorat potrivit prevederilor art. 10, 11 sau 12, cererile pentru restituirea impozitelor percepute în exces trebuie să fie adresate autorităţii competente a statului care a perceput impozitul, într-o perioadă de 3 ani după expirarea anului calendaristic în care impozitul a fost perceput.
VIII. La art. 10 şi 13
Se înţelege că venitul obţinut în legătură cu lichidarea (parţială) a unei întreprinderi sau cu achiziţionarea propriilor acţiuni de către o societate este tratat ca un venit din acţiuni şi nu ca un câştig de capital.
IX. La art. 11
Independent de prevederile paragrafului 2 al art. 11, dacă şi atâta timp cât Olanda, conform legislaţiei interne, nu percepe impozite prin reţinere la sursă asupra dobânzilor plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, cota de impozit stabilită în paragraful 2 al art. 11 va fi redusă la zero.
X. La art. 12
Independent de prevederile paragrafului 2 al art. 12, dacă şi atâta timp cât Olanda, conform legislaţiei interne, nu percepe impozit prin reţinere la sursă asupra redevenţelor plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, cota de impozit stabilită în paragraful 2 al art. 12 va fi redusă la zero.
XI. La art. 16
Se înţelege că bestuurdes or commissaries ai întreprinderii olandeze înseamnă persoanele care sunt desemnate ca atare de adunarea generală a acţionarilor sau de orice alt organ competent al acelei întreprinderi şi care sunt însărcinate cu conducerea generală a societăţii şi, respectiv, cu supravegherea acesteia.
XII. La art. 18
Independent de prevederile paragrafului 1 al art. 18 din convenţie, Olanda poate aplica legislaţia internă cu privire la plăţile la care se face referire la art. 18. Când autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente din Olanda că, potrivit legislaţiei din România, România poate impune asemenea plăţi, autorităţile competente vor determina prin acord reciproc dacă şi în ce condiţii vor fi aplicate prevederile paragrafului 1 al art. 18.
XIII. La art. 23
1. Prevederile prezentei convenţii referitoare la impunerea capitalului şi la evitarea dublei impuneri asupra capitalului se vor aplica numai dacă şi atâta timp cât ambele state contractante percep un impozit general pe capital.
2. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc, în scris, asupra introducerii sau anulării impozitului general pe capital.
XIV. La art. 24
Se înţelege că pentru calculul reducerii menţionate în paragraful 3 al art. 24, elementele de capital la care se face referire în paragraful 1 al art. 23 vor fi luate în considerare în ceea ce priveşte valoarea respectivă, redusă cu valoarea titlurilor de creanţă, însoţite de garanţii ipotecare asupra acelui capital, şi elementele de capital la care se face referire la paragraful 2 al art. 23 vor fi luate în considerare la valoarea respectivă, redusă cu valoarea creanţelor aparţinând sediului permanent sau bazei fixe.
Drept care subsemnaţii, autorizaţi în bună şi cuvenită formă, au semnat prezentul protocol.
Încheiat la Haga la 5 martie 1998, în două exemplare originale în limba engleză.
Pentru România,
Daniel Dăianu,
ministrul finanţelor
Pentru Regatul Olandei,
Gerrit Zalm,
ministrul finanţelor
