Explicăm în acest articol riscurile la care se expun angajatorii care, din diferite motive, efectuează plata cu întârziere a salariaților, sau în cazul în care taxele salariale sunt reținute, dar nu sunt plătite către bugetul de stat într-un anumit termen prevăzut de lege.

Astfel, angajatorii trebuie să știe că sunt pasibili de amenzi mari, dar chiar și de pedepse cu închisoarea, în cazul în care nu se conformează cu regulile privind plata în timp a salariilor sau a taxelor reținute din salariile angajaților (impozitul și contribuțiile sociale datorate de salariat).

Pentru aplicarea acestor contravenții sau pedepse există însă și excepții. Explicăm mai jos în detaliu fiecare dintre aceste situații și ce prevăd legile în vigoare.

Toate resursele din categoria: Salarizare & Legislația muncii

Author

Tax & Legal consultant since 2005.

Write A Comment