Home » Cât mai costă deschiderea unei firme în România? Răspunsul concret

Cât mai costă deschiderea unei firme în România? Răspunsul concret

În ultima perioadă am primit multe întrebări cu privire la costul estimat pentru deschiderea unei firme în România. Așadar, am dorit să publicăm informațiile într-un articol util pe acest subiect, pentru ca toată lumea să poată avea acces la ele.

Având în vedere că forma cea mai utilizată în practică este SRL-ul (societatea cu răspundere limitată) și pentru a face articolul ușor de urmărit, ne-am limitat în acest articol la estimarea de costuri pentru un SRL.

Vă rugăm să rețineți că unele dintre costurile estimate aici pot diferi ușor în practică. De exemplu, taxele notariale, după cum probabil cunoașteți, nu sunt taxe fixe. Fiecare notar își stabilește onorariile în funcție de o grilă care funcționează într-un anumit interval. De aceea, pentru unele tipuri de costuri am încercat mai degrabă să estimăm un maxim sau un interval (de exemplu, 200 – 300 Lei) pentru a vă oferi o imagine mai bună.

Așadar, dacă intenționați să deschideți o afacere în România și doriți să știți la ce să vă așteptați în ceea ce privește costurile pentru înființarea firmei (un SRL), iată ce au dezvăluit verificările noastre recente.

Vom structura informațiile pas cu pas, în ordinea cronologică a procedurii de înființare a unui SRL, iar în final vom concluziona cu rezumatul estimat al costurilor:

1. Rezervarea numelui firmei

Acest prim pas se poate face gratuit. Dacă inițial autoritățile percepeau o taxă pentru îndeplinirea acestei operațiuni, acum operațiunea de rezervare a numelui este gratuită și poate fi realizată fie online, pe website-ul Registrului Comerțului, fie direct la sediul Registrului.

În concluzie, momentan costul pentru îndeplinirea acestui pas este zero.

2. Întocmirea actului constitutiv al societății

În calitate de viitor asociat al firmei, va trebui să întocmești și să semnezi actul de constituire, adică actul constitutiv al SRL-ului. Acesta trebuie să conțină detalii cu privire la numărul de acționari, viitorii administratori, valoarea capitalului social, etc. Poți face acest lucru pe cont propriu, folosind un model standard al actului constitutiv (precum cel pus la dispoziție de Registrul Comerțului, pe care îl poți găsi aici) sau solicitând asistența unui avocat.

Dacă alegi să soliciți asistența unui avocat, costul acestuia ar trebui să fie undeva între 300 și 400 de lei.

3. Pregătirea declarațiilor notariale

În dosarul de constituire a firmei va trebui să incluzi, de asemenea, anumite declarații pe proprie răspundere. Mai exact, atât tu (în calitate de acționar), cât și viitorul administrator al societății (dacă este o persoană diferită) va trebui să declarați că îndepliniți condițiile legale conform legilor aplicabile (Codul Penal, legea împotriva spălării banilor, etc). Acestea sunt declarații în format standard, dar care trebuie semnate și autentificate la un birou notarial. Prin urmare implică plata unor taxe notariale.

Conform legii, dacă o singură persoană este atât asociatul unic cât și administratorul firmei, numărul de declarații care vor trebui semnate este de 2 sau maxim 3. În plus, dacă unul dintre asociați sau administratorul este cetățean străin și nu înțelege limba română, va avea nevoie și de un traducător autorizat. Procedura este obligatorie pentru ca notarul să poată autentifica declarațiile. Pentru serviciile traducătorului va trebui să plătești separat.

Astfel, taxele notariale pot fi estimate în jur de 200 – 300 de lei, în timp ce taxa traducătorului în jur de 150 – 200 de lei pentru 1 oră. Aceasta înseamnă că întregul cost estimat cu semnarea declarațiilor notariale este de aproximativ 400 – 500 lei.

4. Vărsarea capitalului social al firmei

Următorul pas pe listă este plata capitalului social al firmei. Conform legii societăților, o societate cu răspundere limitată trebuie să beneficieze de contribuția unui capital social din partea viitorilor acționari. Valoarea minimă a capitalului social într-un SRL este de 200 lei.

Pentru a vărsa capitalul social în numerar, va trebui să deschizi un cont de capital social la orice bancă din România.

5. Taxele datorate la Registrul Comerțului

În funcție de numărul acționarilor și administratorilor noii societăți, există câteva taxe pe care va trebui să le plătești la Registrul Comerțului la momentul depunerii dosarului de înființare a firmei. Toate aceste taxe pot ajunge până la o sumă totală de 250 – 300 Lei pentru un SRL.

Sumar:

Acum, să rezumăm și să vedem care ar fi costul estimat cu deschiderea unei firme în România în anul 2020. Iată răspunsul concret:

  • rezervarea numelui firmei: 0 Lei
  • intocmirea actului constitutiv: 0 lei sau 300 – 400 lei (pentru asistența unui avocat)
  • declarații notariale: 400 – 500 lei
  • capitalul social al firmei: 200 Lei
  • taxele datorate la Registrul Comerțului: 250 – 300 Lei

TOTAL: 1.150 – 1.400 Lei (aproximativ 240 – 292 Euro)

Pe lângă cele de mai sus, trebuie să iei bineînțeles în calcul și costul cu închirierea spațiului de birou pentru firmă. Conform legislației în vigoare, societatea trebuie să aibă o adresă fizică înregistrată la Registrul Comerțului. Așadar, dacă nu dispui de spațiu în proprietate pe care să-l poți utiliza ca sediu al firmei, probabil vei fi nevoit să închiriezi o adresă de birou. Acest lucru poate genera costuri suplimentare.

Vă rugăm să rețineți din nou că aceste costuri se aplică unei societăți cu răspundere limitată (SRL), care este cel mai des folosit model în România. Dacă doriți deschiderea unei firme de alt tip (de exemplu o societate pe acțiuni), se vor aplica costuri diferite.

Florin Stoicescu

Consultant fiscal și juridic


Aveți nevoie de asistență profesională în deschiderea unei firme?
Utilizați formularul de mai jos pentru a ne descrie asistența necesară. Un consultant profesionist va reveni către dumneavoastră în cel mai scurt timp.
Alte resurse utile:

Lasă un comentariu

Doriți să vă abonați la articolele noastre de îndrumare fiscală, salarizare și update-uri legislative?

Te-ai abonat cu succes la newsletter-ul nostru, mulțumim! Poți închide această fereastră.

S-a produs o eroare. Te rugăm să încerci din nou..

Expat-Center Romania va utiliza datele tale doar în scopuri informative prin newsletter-ul nostru.