Începând cu luna martie 2022, ANAF anunță controale la angajatori din partea inspectorilor. Acestea vor avea ca scop combaterea muncii subdeclarate sau nedeclarate. ANAF anunță controale desfășurate “la comun” de către inspectorii antifraudă împreună cu cei din cadrul Inspecției Muncii, conform declarațiilor făcute de Mirela Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul unei conferințe.

Conform celor declarate de șefa ANAF, stabilirea unui plan comun de controale ale ANAF și Inspecția Muncii (IM) reprezintă una dintre țintele prinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta a mai declarat că planul de controale urmează să fie finalizat în săptămânile următoare și apoi pus în aplicare.

Cooperarea strânsă între ANAF și IM nu se va limita doar la controale în teren. Autoritățile urmăresc și înțelegerea pârghiilor prin care firmele evită declararea corectă a taxelor salariale, precum și ajustarea legislației pentru a descuraja acest fenomen.

ANAF anunță controale_Mirela Călugăreanu

„Ați văzut că, în PNRR, ne-am propus să operaționalizăm, până la finalul lunii martie, un plan comun de acțiuni împreună cu colegii noștri de la Ministerul Muncii – mai precis, de la Inspecția Muncii – care vizează prevenirea muncii subdeclarate. Este o țintă în PNRR. Vreau să vă spun că, în baza protocolului pe care noi deja îl aveam încheiat cu IM, deja avem într-o fază avansată avizarea și semnarea acestui plan comun de acțiuni, care va deveni operațional în partea a doua a lunii martie. Deci contribuabilii trebuie să se aștepte la verificări tematice din această perspectivă.“, a declarat Mirela Călugăreanu.

Nu i-am stabilit încă un «nume de scenă» programului, dar vreau să subliniez că această activitate va avea un rol extrem de important. Știți că, an de an, multe critici au venit în zona aceasta – cum că instituțiile cu atribuții în domeniu nu au colaborat corespunzător, astfel încât să se înregistreze o diminuare semnificativă a fenomenului de nedeclarare și subdeclarare (desigur, și cu consecințe în ceea ce privește încasarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale)”, a mai declarat președintele ANAF.

Așa cum guvernul României și-a asumat în cadrul PNRR, ANAF împreună cu Inspecția Muncii vor trebui să conceapă și să operaționalizeze un plan comun de controale până la finalul primului trimestru din 2022 (adică până la finalul lunii martie).

 Planul va avea ca scop principal prevenirea și limitarea fenomenului muncii la gri sau la negru. Conform celor declarate de șefa ANAF, va include în prima fază companiile care prezintă risc fiscal ridicat și cele care sunt considerate de autorități ca înclinate să folosească munca subdeclarată sau munca “la negru”. Controalele avute în plan de autorități vor fi derulate de echipe comune de inspectori antifraudă și inspectori de muncă.

De ce își dorește ANAF să verifice firmele care utilizează munca subdeclarată sau nedeclarată? Deoarece firmele care apelează la aceste practici evită plata la stat a taxelor salariale.

Author

Contributor

Write A Comment